Ce spune nota MEC, obținută de Edupedu.ro, despre:
Condițiile generale de ocupare prin concurs a posturilor vacante în universități:
Potrivit notei MEC, după coroborarea actelor normative concluzia MEC este că în anul 2026, „ocuparea prin concurs sau examen a posturilor prevăzute ca vacante în statul de funcții, întocmit anual, sau dacă sunt vacantate pe parcursul anului universitar este suspendată”.
Promovarea pe funcție didactică:
Pe de altă parte, arată documentul citat, „se poate organiza examen de promovare pe funcția didactică pentru acele posturi ale căror atribuții, prin conținutul și natura lor, sau responsabilități stabilite nu se regăsesc într-o altă structură organizatorică. Fiecare post pentru care urmează să se desfășoare examen de promovare în cariera didactică trebuie să fie descris sub aspectul atribuțiilor / activităților aferente acestuia, inclusiv norma didactică și tipurile de activități incluse în norma didactică”.
 Angajarea doctoranzilor:
Documentul concluzionează, în baza legislației în vigoare: „În virtutea faptului că studentul-doctorand a dobândit această calitate prin examenul de admitere la studiile universitare de doctorat, aceștia pot fi angajați ca asistenți universitari pe perioadă determinată, calitatea de angajat pe perioadă determinată fiind un accesoriu al calității de student-doctorand”.
  • admin

    Popescu Mugurel

    Related Posts

    • 34 views

    Conform anunțului, publicul este împărțit în patru trasee diferite, fiecare urmărind povestea din perspectiva unui alt „centru de putere” implicat în scandal: profesorul acuzat, diriginta clasei, responsabilă de relația cu…

    • 42 views

    Profesorii trebuie să cheltuiască peste 52 de milioane de euro pe cursuri în doar 3 luni, fix în vacanța de vară, iar lista programelor acreditate de Ministerul Educației a crescut brusc…

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *