Văzând societatea în care ne este dat să trăim, cred că fericirea este a celor care nu au avut neșansa de a fi „infectați” de sindromul imposturii. Al lor este viitorul și a lor este țara! Majoritatea celor care, astăzi, ne conduc ori care sunt puși în situația de a decide pentru noi, beneficiază de o suspectă imunitate față de sindromul imposturii. Ei știu totul, pricep orice (și asta imediat) și nu omit nimic. Par a fi niște unelte programate să exprime stăpânire de sine, optimism debordant și soluții – nu opinii, ci soluții indubitabile! – la orice și pentru oricine, în probleme dintre cele mai felurite, nu numai cu foarte multă emfază, ci și cu o atitudine (sunt convins, studiată, pentru că, altfel, aș suspecta existența unor psihopatii) de șef înnăscut, de neînlocuit și care nu are cum să greșească. Niciodată!